Ben

Ben a venit in adapost in anul in care am primit cei mai multi pui de pisica. Si nu a venit singur, ci impreuna cu un frate si o sora, toti trei slabi si bolnavi. I-am ingrijit, desi nu a fost usor deloc, baietii erau foarte speriosi si asa au si ramas pentru foarte mult timp. O vreme, pana ce unii dintre puiuti au fost adoptati, Ben si fratele lui s-au pierdut in marea de pui, fiind atat de speriosi ca abia ii vedeam uneori. Nu cereau atentie, tot ce doreau era liniste si spatiu si orice incercare de a ne apropia de ei, nu a reusit decat sa ii faca si mai speriosi. Asa ca a trebuit sa incetam sa ii fortam sau sa le cerem sa ne placa. Ne-am impacat cu gandul ca Ben si Ray vor fi printre pisicile ce vor ramane in adapost toata viata. Da, ii iubeam, da, ii rasfatam, dar nu se compara cu ceea ce o familie si o casa pot oferi.

La doi ani dupa sosirea lui Ben in adapost a fost nevoie sa ne mutam, ceea ce nu a fost usor nici pentru noi, nici pentru pisici. Pentru unele pisici sfioase, orice progrese reusiseram sa facem pana atunci au fost complet pierdute, in timp ce pentru altele, lucrurile s-au schimbat in bine dupa cateva luni. Nu ne intrebati de ce, poate e adevarat ce ne-a spus un prieten al adapostului, si anume: fiind nevoiti sa imparta un spatiu mai mic cu noi, au fost obligati sa ne accepte, sa ne priveasca si sa realizeze ca nu aveau nici un motiv sa se teama de noi.

Asa ca intr-o zi, am remarcat o pisica superba apropiindu-se, sfioasa, dar nu speriata. Arata ca Ben, dar era total diferit in acelasi timp, inalt, dar nu slab, nedoritor sa fuga la cel mai mic gest, curios si aproape doritor sa se lase atins. Era timpul mesei de seara si Ben era intre cei ce au venit sa ne intampine la usa. Si-a facut obiceiul sa sara pe primul raft de la intrare si sa astepte sa ii punem un bol de mancare doar al lui. Nu mieuna, nu cerea, ne privea doar. Nu l-am fortat sa se lasa mangaiat, am asteptat cu rabdare un semn din partea lui.

A venit si ziua cand ne-a lasat sa il mangaiem. Unul cate unul a dat voie tuturor voluntarilor sa se apropie tot mai tare de el. I-a luat foarte mult timp, dar Ben a inteles ca ii plac mangaieril, ii place sa toarca, sa maseze perna, chiar daca inca se sperie la miscari bruste sau sunete. Incet, incet invata ca nu toti oamenii sunt rai, ca cei ce il iubesc merita increderea lui si devine devine din ce in ce mai doritor sa dea oamenilor o sansa. Are inca toata viata inainte si a dovedit deja ca poate si ca isi doreste sa fie un pisoi curajos daca se simte in siguranta si protejat. Nu in fiecare zi e la fel, de cele mai multe ori fuge prima data, sau nu se lasa deloc mangaiat. Trebuie sa fie el linistit ca sa ne poata accepta. Dar stim deja ca poate…

Viitoarea lui familie va trebui sa fie intelegatoare, sa aiba rabdare si sa ii permita sa le acorde incredere sa in ritmul lui. Ben a facut progrese in ultimele luni si ar face si mai multe daca ar avea o casa doar a lui si propriul sau om, in care sa aiba incredere si pe care sa il iubeasca.