Diaz

M-am nascut in: 18 aprilie 2021

Sunt aici din: mai 2022

Imi place sa: mananc

Nu imi place sa: imi pui un bol mic in fata

Mi-am gasit casuta: offfffff… inca nu

Anul trecut, chiar inainte de Pasti, am primit un telefon de la o alta asociatie: fusesera contactati de politia animalelor in legatura cu un motan lovit de o masina, dar nu puteau sa mearga sa-l caute fiind la multi kilometri distanta de oras. Ne-au dat numele unei strazi si am plecat in cautarea lui. Persoana care a sunat prima data la politia animalelor era un tanar care nu avea nicio idee ce sa faca si cum sa prinda motanul lovit. Dupa doua ore de cautare – si afland in cele din urma numele corect al strazii – l-am gasit! Tanarul era inca acolo, asteptand, iar motanul se ascundea sub o masina, invartindu-se in cerc, speriat, respirand cu gura deschisa, in timp ce sangele ii siroia dintr-o ureche. Sarmanul Diaz, pur si simplu nu intelegea ce i s-a intamplat!

Am reusit sa il prindem in cateva minute, nu s-a impotrivit prea mult, si am fugit cu el la cabinet, unde am fost primiti imediat: maxilarul fracturat, contuzie pulmonara si o lovitura la cap care explica de ce se invartea in cercuri. Diaz a fost internat imediat, pus pe perfuzii si tratament si… cu totii ne rugam sa supravietuiasca peste noapte. A reusit! Ce a urmat este greu de imaginat, pentru ca aceste pisici care supravietuiesc intalnirii cu o masina trebuie sa treaca prin multe si sa indure si mai multe pentru a se recupera. In cazul lui Diaz, cand a fost suficient de stabil si respiratia i s-a normalizat, a urmat o interventie chirurgicala pentru a-i readuce maxilarul in pozitia sa normala si a repara fractura. Nu putea sa manance singur, desigur, asa ca avea si o sonda de hranire pe care o ura atat de mult incat a reusit sa o scoata, chiar daca purta un guler de protectie. Cu toate acestea, avea putere si vointa, si asta l-a salvat in cele din urma.

Zece zile mai tarziu, putea deja sa se ridice pe picioarele lui fara sa cada in lateral sau sa mearga in cercuri si putea sa manance aproape fara niciun ajutor din partea veterinarilor! Nu mai era atat de speriat, parca intelegea ca nimeni nu voia sa-i faca vreun rau, asa ca recuperarea lui devenea mai usoara pe zi ce trecea, pana cand, dupa doua saptamani si jumatate de spitalizare, l-am intampinat in adapost. Ochiul lui drept era mai mic decat stangul, capul ii era inclinat usor, dar era foarte vioi si se simtea bine. Si stiam, eram convinsi, ca e nevoie doar de timp si rabdare si va deveni cel mai minunat baietel! Am avut dreptate!

Diaz a inceput sa se obisnuiasca nu numai cu „viata buna” – sa primeasca mancare, sa fie ingrijit, ci si sa fie rasfatat din plin. A invatat ca daca sta pe un raft si „hipnotizeaza” voluntarul de serviciu, nu trebuie sa mearga la farfurie! De ce ar face-o, daca mancarea vine la el? A inceput sa manance, si sa manance, si ii placea in special hrana uscata: nu o data l-am vazut „plonjand” in bolul cu hrana uscata, gura larg deschisa, infulecand la propriu. Asta se si vede, desigur, a ajuns sa semene cu un ursulet mai degraba, decat cu o pisica, si este absolut adorabil! Este prea mandru sa cerseasca mancare, dar cand se uita la tine cu ochii aia verzi… te topesti intr-o secunda. Privit cu atentie, un ochi este in continuare mai mic decat celalalt, dar asta doar adauga la farmecul lui, si si capul usor inclinat pe o parte. Dar diferenta intre cum arata si cum arata acum este atat de uimitoare, si el este atat de frumos si cuminte, incat ar fi tare pacat sa isi petreaca tot restul vietii in adapost.

L-am dus asadar la un control, exact pentru a-l pregati pentru visul nostru – si al lui, de a-si gasi o casuta si o familie iubitoare. Insa lumea noastra s-a prabusit atunci cand testul FIV a dat pozitiv. Stim ca asta nu este o sentinta la moarte si ca poate trai o viata foarte fericita si lunga, dar stim si ca oamenii sunt rezervati atunci cand aud un asemenea „rezultat”. Am vazut pisici cu FIV adoptate si sanatoase toata viata lor, avem si in adapost cateva si nu sunt un pericol pentru nimeni. Isi doresc, ca orice alta pisica, siguranta, dragoste si ingrijire. Da, au nevoie de putin mai multa atentie cand vine vorba de sanatatea lor, dar alta diferenta nici ca este.

Desi stim ca sansele lui de adoptie sunt extrem de mici, nu vrem sa renuntam inca! Diaz ar fi atat de fericit la casuta lui, cu omul lui… Este tanar, minunat, dulce, rabdator, iubitor, frumos, un motan-ursulet care a scapat de strazi si de pericolele de acolo, cu viata. Ai putea spune ca este fericit cu noi, dar niciunul dintre ei nu este cu adevarat, le lipseste acea atentie si iubire pe care nu trebuie sa le imparta cu alte zeci de pisici. Asta ne dorim din suflet si pentru Diaz, si vom continua sa cautam pana cand gasim Omul lui! Iar daca, citind aceste randuri, crezi ca esti acel Om special pe care Diaz il merita, am fi incantati sa primim mesajul tau!

Adoptia unei pisicute din adapostul nostru se face in baza unui contract de adoptie. De ce? Pentru ca ne pasa! Conditiile impuse de Asociatia Prietenii Pisicilor sunt usor de respectat atunci cand persoana care adopta este responsabila si iubeste intr-adevar pisicile.

Va multumim!

Voluntarii